Textul poveștii
Două căsuțe
A fost odată, într-o pădure mare, un iepuraș și o vulpe. Era iarnă, și peste tot era zăpadă, albă și pufoasă.
Vulpea și-a făcut o căsuță de gheață, care sclipea în soare ca sticla. Iar iepurașul și-a făcut o colibă de lemn, mică și caldă, cu un horn prin care ieșea fum.
— Căsuța mea e cea mai frumoasă din pădure! se lăuda vulpea. A ta e doar o colibă de lemn! Iepurașul a zâmbit și n-a zis nimic. Lui îi plăcea coliba lui.
Vine primăvara
Dar iarna a trecut și a venit primăvara. Soarele a început să încălzească pădurea, iar zăpada s-a topit, încet, încet. Prin iarbă au răsărit primele flori.
Și căsuța de gheață a vulpii a început și ea să se topească: pic, pic, pic. Picătură cu picătură, până n-a mai rămas din ea decât o baltă.
Coliba iepurașului stătea însă la locul ei, la fel de caldă ca înainte. Iar vulpea stătea lângă baltă, udă și supărată, și tremura de frig.
Vulpea cea vicleană
Vulpea s-a dus la coliba iepurașului și a bătut la ușă: cioc, cioc. — Iepurașule, lasă-mă și pe mine puțin înăuntru, să mă încălzesc!
Iepurașul era bun la suflet și i-a deschis ușa. Vulpea a intrat, s-a uitat în jur și s-a urcat sus, pe cuptor, la căldurică.
Dar după ce s-a încălzit bine, vulpea a zis: — Hai, iepurașule, afară! De acum, coliba e a mea! Și l-a dat afară pe iepuraș din coliba lui.
Câinele
Iepurașul s-a așezat pe un buștean, lângă potecă, și a început să plângă. Pe potecă venea un câine. — Ham, ham! De ce plângi, iepurașule?
— Cum să nu plâng? Vulpea avea o căsuță de gheață, iar eu o colibă de lemn. Căsuța ei s-a topit, și acum vulpea stă în coliba mea și nu mă mai lasă înăuntru! — Nu plânge, iepurașule, o scot eu de acolo!
Câinele s-a dus la colibă și a lătrat: — Ham, ham! Vulpe, ieși afară! Dar vulpea a strigat de pe cuptor: — Cine latră la ușa mea? Dacă sar jos, vai de coada ta! Câinele s-a speriat și a fugit cu coada între picioare.
Ursul
Iepurașul plângea iar pe buștean. Atunci, printre copaci, a venit un urs mare și blănos. — Mor, mor! Ce s-a întâmplat, iepurașule, de plângi așa?
— Vulpea m-a dat afară din coliba mea, și acum n-am unde să stau. Câinele a vrut s-o scoată, dar n-a putut. — Nu mai plânge, că o scot eu! a mormăit ursul.
Ursul s-a dus la colibă și a zis cu glas gros: — Vulpe, ieși afară! Iar vulpea, de sus, de pe cuptor: — Cine mormăie la ușa mea? Dacă sar de pe cuptor, să vezi ce pățești! Ursul s-a speriat și a fugit în pădure, mormăind.
Taurul
Iepurașul plângea și mai tare. Pe pajiște a venit un taur mare, cu coarne. — Muuu! Iepurașule, de ce ești așa de trist?
— Of, taurule, vulpea stă în coliba mea și nu mai vrea să iasă. Nici câinele, nici ursul n-au putut s-o scoată. — Lasă, iepurașule, că o scot eu!
Taurul s-a dus la colibă și a mugit: — Muuu! Vulpe, ieși afară! Vulpea a răspuns, tot de pe cuptor: — Cine mugește la ușa mea? Dacă cobor de aici, n-o să-ți placă deloc! Taurul s-a speriat și el și a fugit departe, peste pajiște.
Cocoșelul
Iepurașul plângea și plângea. Atunci, pe potecă, a venit un cocoș mic, cu creasta roșie și cu cizmulițe roșii în picioare. — Cucurigu! Ce-i cu tine, iepurașule?
— Vulpea mi-a luat coliba. Câinele n-a putut s-o scoată, ursul n-a putut, nici taurul n-a putut. Tu, așa de mic, cum s-o scoți? — Ai să vezi! a zis cocoșul și și-a umflat penele.
Cocoșul s-a dus la colibă, a bătut din aripi și a cântat: — Cucurigu! Vin cu cizmele roșii! Vulpe, vulpe, ieși afară! Vulpea a auzit și s-a speriat puțin: — Stai, că mă încalț!
Vulpea fuge
Cocoșul a cântat și mai tare: — Cucurigu! Am creasta roșie și glas mare! Vulpe, vulpe, ieși afară! Vulpea s-a speriat și mai tare: — Stai, că mă îmbrac!
Atunci cocoșul a cântat cât a putut de tare: — Cucurigu! Și vulpea s-a speriat așa de tare, că a sărit de pe cuptor, a ieșit pe ușă și a fugit în pădure, de nu i se mai vedea nici coada.
Iepurașul a intrat în coliba lui și a sărit de bucurie. — Mulțumesc, cocoșelule! Rămâi cu mine? — Rămân! a zis cocoșul. Și de atunci au trăit împreună, ca doi prieteni buni.
Noapte bună
Au venit și câinele, și ursul, și taurul, și s-au bucurat toți împreună de cocoșul cel curajos. Iar vulpea și-a făcut și ea, departe, în pădure, o căsuță de lemn, numai a ei.
Seara, după ce soarele a apus după copaci, iepurașul s-a culcat în pătucul lui, lângă cuptorul cald, iar cocoșul s-a urcat pe o grindă și și-a pus capul sub aripă. Afară, pe cer, s-au aprins stelele.
Noapte bună, iepurașule. Noapte bună, cocoșelule. Și noapte bună și ție, puiule.

Găinușa PestrițaUn ou de aur, un șoricel grăbit și… poc!
Căsuța gălăgioasăTic-tac, scârț, cri-cri… cotcodac, ham, ham, mee, muuu, i-ha!
Cerul cade!Pac! Ceva mic și tare i-a căzut drept în cap.
Kancil și crocodiliiUnu, doi, trei... zece crocodili!
Șoriceii și bulgărașii de orezRostogol, rostogol, bulgăraș rotunjel!
Mașenka și ursulVăd, văd! Nu te așeza pe buturugă!