1. Poveștile Theei
  2. Găinușa Pestrița
Coperta: Găinușa Pestrița5:26

Poveste de noapte bună

Găinușa Pestrița

Un ou de aur, un șoricel grăbit și… poc!

Pornește povestea

Găinușa Pestrița le face bunicilor un ou de aur. Bunicul bate în el cu lingura, bunica bate cu făcălețul, dar oul nu se sparge. Seara, șoricelul Chiț dă din coadă, și oul cade și se sparge. Bunicii plâng, iar Pestrița îi liniștește: le face un ou simplu, alb și bun. După o veche poveste populară rusească, în varianta de noapte bună.

Textul poveștii

Bunicii și găinușa

A fost odată, într-o căsuță cu prispă, la marginea satului, un bunic și o bunică. Bunicul avea mustață albă și o pălărie de paie, iar bunica purta o basma cu flori și un șorț cu buzunare.

În curte, bunicii aveau o găinușă pe nume Pestrița. Pestrița avea pene cu picățele albe și negre și o creastă mică și roșie. În fiecare dimineață, Pestrița făcea câte un ou și striga, mândră: — Cotcodac! Cotcodac!

Iar în casă, într-o gaură mică de lângă sobă, locuia un șoricel pe nume Chiț. Chiț avea urechi rotunde, mustăți subțiri și o coadă lungă, lungă, cu care mătura tot ce găsea în cale.

Un ou ca soarele

Într-o dimineață, bunica s-a dus la cuibar să ia oul, ca în fiecare zi. Dar în cuibar nu era un ou alb, ca de obicei. Era un ou galben și strălucitor, ca un soare mic.

— Cotcodac! a cântat Pestrița. V-am făcut un ou de aur! — Un ou de aur? s-a mirat bunica. Bunicule, vino repede să vezi!

Bunicul a venit, a luat oul în palmă și l-a privit din toate părțile. — Ce frumos strălucește! Hai să-l ducem în casă și să vedem ce e înăuntru.

Bunicul bate oul

Bunicul a pus oul pe masă, într-o farfurioară cu flori albastre, a luat o lingură mare de lemn și a bătut în el: toc, toc, toc! Oul n-a crăpat deloc.

Bunicul a bătut mai tare: toc! toc! toc! A bătut până l-a durut mâna. Dar oul de aur stătea liniștit în farfurioară, întreg și strălucitor.

— Of, ce ou tare! a oftat bunicul și s-a șters pe frunte. Bunico, încearcă și tu, poate ai mâna mai norocoasă.

Bunica bate oul

Bunica a adus făcălețul din bucătărie, a suflecat mânecile și a bătut și ea în ou: toc, toc, toc! Oul tot n-a crăpat.

Atunci bunica a ridicat făcălețul și a bătut din toate puterile: toc! toc! Și nici acum oul n-avea nicio zgârietură.

— Lasă-l, bunicule, a zis bunica. E prea tare pentru noi. Și bunicii au lăsat oul pe masă, în farfurioară, au stins lampa și s-au dus să se culce.

Chiț cel grăbit

Seara, când în casă s-a făcut liniște, șoricelul Chiț a ieșit din gaura lui, să caute firimituri. A alergat pe podea: tip-tip-tip! S-a cățărat pe piciorul mesei și a sărit pe masă, chiar lângă farfurioară.

— Ce lucru strălucitor! a chițăit Chiț și a început să se învârtă în jurul oului. Și cum se învârtea el așa, grăbit, a mișcat din coadă: fâș!

Oul de aur s-a rostogolit din farfurioară, s-a rostogolit până la marginea mesei... și a căzut pe podea: poc! Și s-a spart în bucățele mici și strălucitoare.

Of, oul nostru!

Bunicul și bunica au venit în fugă, să vadă ce s-a întâmplat. Când au văzut cojile de aur pe podea, bunicul a început să plângă, iar bunica plângea și ea: — Of, oul nostru de aur!

Chiț s-a ascuns sub scaun, cu urechile lăsate: — Iertați-mă, n-am vrut! A fost coada mea cea lungă!

Bunica a oftat și a zâmbit printre lacrimi: — Știm că n-ai vrut, Chiț. Vino încoace, nu-i nimic. Dar bunicul tot mai plângea, încetișor, în batista lui cea mare.

Pestrița îi liniștește

Atunci a venit Pestrița din curte, cu pași mărunți, și s-a urcat pe prag. — Cotcodac! Nu plânge, bunicule! Nu plânge, bunico!

— Mâine dimineață vă fac alt ou. Nu de aur, ci unul simplu, alb și bun! Bunicul a șters lacrimile cu batista și a zâmbit. — Bine, Pestrițo. Un ou simplu e cel mai bun.

Bunica a strâns cojile de aur și le-a pus pe pervaz, la fereastră. Și cojile străluceau acolo, în lumina lunii, ca niște steluțe mici.

Oul cel alb

A doua zi dimineață, bunica s-a dus la cuibar. Și acolo, în paie, era un ou alb, rotund și cald. — Cotcodac! a cântat Pestrița. Uite oul promis!

Bunica a pus oul la fiert, într-o oală mică: blup, blup, blup. Apoi l-au mâncat împreună, cu pâine caldă. Pestrița a primit un pumn de grăunțe, iar Chiț o firimitură de gălbenuș.

— Ăsta e cel mai bun ou din lume! a zis bunicul. Și Chiț a dat din coadă, de data asta foarte, foarte încet.

Noapte bună

Seara, Pestrița s-a urcat pe stinghia ei din coteț, a scuturat penele și a pus capul sub aripă. Chiț s-a ghemuit în gaura lui de lângă sobă, cu coada cea lungă strânsă frumos lângă el.

Bunicul și bunica s-au culcat în patul lor cald și au stins lampa. La fereastră, cojile de aur străluceau încetișor, ca niște steluțe care păzesc căsuța.

Noapte bună, Pestrițo. Noapte bună, Chiț. Și noapte bună și ție, puiule.

Pornește povestea

Alte povești