Textul poveștii
Patru prieteni
A fost odată o pădure mare, iar în pădure locuiau patru prieteni: o veveriță roșcată, un ursuleț maroniu, o vulpiță cu coada stufoasă și un iepuraș alb, mic și pufos.
Ziua se jucau de-a v-ați ascunselea printre copaci: veverița sărea din creangă în creangă, ursulețul se rostogolea prin frunze, vulpița alerga după coada ei, iar iepurașul țopăia printre flori. Iar seara se așezau toți patru pe o buturugă și se uitau la Lună.
Pe vremea aceea, Luna era rotundă și argintie, dar n-avea nimic desenat pe ea. Nimic, nimic. Era goală, ca o farfurie albă.
Bătrânelul obosit
Într-o seară, pe cărare a venit încet un bătrânel. Avea o barbă lungă și argintie, o mantie gri și un toiag. Mergea greu, sprijinindu-se în toiag.
— Bună seara, copii, a spus el încet. Am mers cale lungă și sunt tare obosit și flămând. Mă puteți ajuta?
— Da! au strigat cei patru prieteni. Stai aici, bunicule, pe buturugă. Ne întoarcem repede! Și au fugit în pădure, fiecare în altă parte.
Darurile
Veverița s-a întors prima, cu trei alune în lăbuțe. — Poftim, bunicule!
Apoi a venit ursulețul, cu un fagure de miere, auriu și dulce. — Poftim, bunicule! Și vulpița a adus un ciorchine de struguri. — Poftim, bunicule!
Bătrânelul a zâmbit și le-a mulțumit tuturor. Apoi s-a uitat după iepuraș. Iepurașul încă nu venise.
Iepurașul caută
Iepurașul căuta peste tot: sub frunze, după pietre, printre tufișuri, la izvor și pe deal. Dar nu găsea nimic. Nici alune, nici miere, nici struguri. Doar iarbă, iarbă verde.
— Bătrânelul nu mănâncă iarbă, a oftat iepurașul. Ce să-i dau eu?
S-a gândit, s-a gândit... și deodată i-a venit o idee.
Darul iepurașului
Iepurașul a adunat mușchi moale și frunze uscate și i-a făcut bătrânelului un pat cald, lângă buturugă. — Poftim, bunicule. Ca să te odihnești.
Apoi s-a cuibărit lângă el, ca să-l încălzească cu blănița lui moale și caldă. Și i-a cântat încet un cântec de leagăn: — Somn ușor, bunicule, somn ușor...
— Eu n-am găsit mâncare, a șoptit iepurașul. Dar îți dau ce am: căldura mea și cântecul meu.
Bătrânelul strălucește
Bătrânelul a zâmbit, iar fața lui a început să strălucească. Barba lui s-a făcut de argint, mantia lui sclipea ca roua, iar în jur s-a făcut lumină.
Prietenii s-au uitat cu ochii mari. Bătrânelul s-a ridicat încet, încet, tot mai sus, peste copaci... Nu era un bătrânel oarecare. Era chiar Luna, care coborâse pe pământ să vadă cine are inima cea mai bună!
— Mulțumesc, prieteni, a spus Luna, cu o voce caldă. Iar ție, iepurașule, îți mulțumesc cel mai mult. Tu ai dat tot ce aveai: căldura ta și cântecul tău.
Desenul de pe Lună
Atunci Luna a luat o rază de lumină, ca pe o pensulă, și a desenat încet pe fața ei un iepuraș. Un iepuraș cu urechi lungi, care face turte dulci pentru toată lumea.
— Așa, toată lumea, din toate țările, o să-și amintească în fiecare noapte cât de bun ai fost, a spus Luna.
Iepurașul s-a uitat în sus și a văzut pe Lună un iepuraș, exact ca el. A râs de bucurie și i-a făcut cu lăbuța. Iar prietenii lui l-au îmbrățișat.
În fiecare noapte
De atunci, în fiecare noapte cu Lună plină, cei patru prieteni se așază pe buturugă și se uită în sus. Iar iepurașul de pe Lună parcă le face cu lăbuța.
Apoi veverița se duce în scorbura ei, ursulețul în bârlog, vulpița în vizuină, iar iepurașul în culcușul lui de iarbă. Și Luna îi luminează pe toți, ca o lampă de veghe.
Uită-te la Lună
Iar tu, diseară, când Luna e plină, uită-te și tu în sus. Poate vezi și tu iepurașul. Și poate îți amintești: cel mai frumos dar e un dar din inimă.
Iepurașul a căscat, s-a făcut ghem și a adormit, zâmbind, în lumina Lunii.
Noapte bună, iepurașule. Și noapte bună și ție, puiule.

Găinușa PestrițaUn ou de aur, un șoricel grăbit și… poc!
Căsuța gălăgioasăTic-tac, scârț, cri-cri… cotcodac, ham, ham, mee, muuu, i-ha!
Coliba iepurașuluiCucurigu! Vulpe, vulpe, ieși afară!
Cerul cade!Pac! Ceva mic și tare i-a căzut drept în cap.
Kancil și crocodiliiUnu, doi, trei... zece crocodili!
Șoriceii și bulgărașii de orezRostogol, rostogol, bulgăraș rotunjel!