Textul poveștii
Dimineața cea mare
A fost odată, într-o pădure plină de frunze aurii, un arici mic, mic de tot, pe nume Țepișor. Țepișor locuia cu mama lui într-o căsuță caldă, sub rădăcinile unui stejar bătrân.
În dimineața aceea, mama l-a trezit încetișor: — Bună dimineața, Țepișor! Azi e o zi mare. Azi mergi pentru prima dată la grădiniță!
Țepișor s-a frecat la ochișori. La grădiniță? Într-un loc nou, cu copii pe care nu-i cunoaște... Și deodată, toți țepișorii de pe spatele lui s-au zbârlit, ca atunci când îi e puțin frică.
— Mi-e cam frică, mamă, a șoptit Țepișor. — Știu, puiule, a zâmbit mama și l-a mângâiat pe năsuc. E în regulă să-ți fie puțin frică. Hai, pornim împreună.
Pe cărarea din pădure
Mama i-a pregătit un rucsăcel mic și verde, cu batistuța lui preferată înăuntru. Apoi au pornit amândoi pe cărare, ținându-se de lăbuță.
Frunzele foșneau sub picioarele lor, iar o ciocănitoare bătea într-un copac: cioc, cioc, cioc. Țepișor se uita când în stânga, când în dreapta și ținea strâns lăbuța mamei.
— Mamă, tu unde o să fii cât stau eu la grădiniță? a întrebat el. — Eu o să fiu acasă, a spus mama. Și după somnul de prânz, vin să te iau. Mama vine înapoi întotdeauna. — Întotdeauna? — Întotdeauna.
Grădinița din pădure
Și iată grădinița! O căsuță rotundă, cu ferestre colorate și un acoperiș de mușchi verde. În curte era un tobogan, iar de o creangă atârna un leagăn.
La ușă îi aștepta doamna educatoare, o bufniță mare și blândă, cu ochelari rotunzi. — Bine ai venit, Țepișor! a spus doamna Bufniță. Te așteptam!
Mama l-a îmbrățișat strâns și l-a pupat pe năsuc. — Te iubesc, Țepișor. Vin după tine după somnul de prânz. Țepișor a făcut o mutriță tristă, două lacrimi mici i-au alunecat pe obraz, și țepișorii i s-au zbârlit iar.
Doamna Bufniță l-a luat ușor de lăbuță. — Hai să-ți arăt ceva, i-a spus ea. Aici sunt niște copii care abia așteaptă să te cunoască.
Prieteni noi
Înăuntru era cald și frumos. Pe pereți erau desene cu soare și flori, iar pe jos erau cuburi, mingi și baloane colorate.
Un iepuraș cu urechi lungi a venit țopăind: țop, țop, țop! — Eu sunt Țopi! a spus iepurașul. Apoi o veveriță cu coada pufoasă a sărit lângă el: — Și eu sunt Alunica! Vrei să te joci cu noi?
Țepișor a dat din cap că da, dar încet, pentru că încă îi era rușine. Țopi i-a dat un balon roșu. Țepișor l-a strâns în brațe... și poc! Balonul s-a spart în țepișorii lui!
Toți s-au speriat puțin, iar Țepișor s-a făcut ghem de rușine. Dar Țopi a început să râdă: — A făcut poc! Ce balon caraghios! A râs și Alunica, a râs și doamna Bufniță... și până la urmă a râs și Țepișor.
Merele din curte
Apoi toți copiii au ieșit în curte. Sub un măr bătrân, iarba era plină de mere roșii, căzute din pom. — Cine mă ajută să strângem merele? a întrebat doamna Bufniță.
Țopi a luat un măr în lăbuțe. Alunica a luat și ea unul. Dar Țepișor a avut o idee: s-a făcut ghem, s-a rostogolit prin iarbă... și când s-a ridicat, avea în țepișori un măr, și încă unul, și încă unul, cinci mere cu totul!
— Ce tare! au strigat copiii. Țepișor poate să care cinci mere deodată! Țepișor a râs, și toți țepișorii i s-au culcat pe spate, moi și liniștiți. Nu-i mai era frică deloc.
— Vezi? a spus doamna Bufniță. Țepișorii tăi nu sunt doar pentru baloane. Sunt și pentru ajutat prietenii!
Masa de prânz
La prânz, toți s-au spălat pe lăbuțe și s-au așezat la o masă lungă. Doamna Bufniță a adus o oală mare cu supă de dovleac, caldă și aurie.
— Poftă bună! a spus doamna Bufniță. — Poftă bună! au răspuns copiii. Și au suflat în lingurițe, fuuu, fuuu, ca să nu se frigă.
La desert, Țepișor a împărțit merele: un măr pentru Țopi, un măr pentru Alunica, un măr pentru doamna Bufniță și un măr pentru el. Iar pe al cincilea l-a pus în rucsăcel. — Ăsta e pentru mama, a spus el.
— Mmm, ce dulci sunt! a spus Alunica, și a ronțăit mărul până la cotor.
Somnul de prânz
După masă a venit timpul pentru somnul de prânz. Fiecare copil avea pătucul lui: Țopi unul albastru, Alunica unul galben, iar Țepișor unul verde, ca rucsăcelul lui.
Doamna Bufniță a tras perdelele și a cântat încetișor un cântec de leagăn. Țopi a căscat cu gura până la urechi. Alunica s-a învelit cu coada ei pufoasă, ca într-o pătură.
Țepișor s-a gândit puțin la mama. Apoi și-a amintit ce îi spusese ea pe cărare: mama vine înapoi întotdeauna. A zâmbit, s-a făcut un ghemotoc mic și rotund... și a adormit.
Mama s-a întors!
Când s-au trezit copiii, soarele trecuse de partea cealaltă a cerului. Și atunci, cineva a bătut la ușă: cioc, cioc, cioc.
— Mama! a strigat Țepișor și a alergat cât l-au ținut picioarele lui mici. Mama se întorsese, exact cum promisese. L-a luat în brațe și l-a strâns tare, tare.
— Mamă, am un prieten iepuraș și o prietenă veveriță! Și am spart un balon, și am cărat cinci mere în țepișori! Și ți-am păstrat și ție unul! Și Țepișor i-a dat mamei mărul din rucsăcel.
— Pa, pa, Țopi! Pa, pa, Alunica! La revedere, doamna Bufniță! a strigat Țepișor. — Pa, pa, Țepișor! Ne vedem mâine! au strigat toți.
Noapte bună, Țepișor
Seara, acasă, sub rădăcinile stejarului, Țepișor s-a cuibărit în pătucul lui. Mama l-a învelit cu o frunză mare și moale, ca o plăpumioară.
— Mamă, a șoptit Țepișor, mâine pot să merg iar la grădiniță? — Sigur că da, a zâmbit mama. Și după somnul de prânz, vin iar să te iau. — Întotdeauna? — Întotdeauna.
Țepișor a căscat, țepișorii i s-au culcat moi pe spate, și a adormit zâmbind, visând la prietenii lui cei noi.
Noapte bună, Țepișor. Și noapte bună și ție, puiule.

Nora și jucăriile rătăciteUnu, doi, trei, fiecare la locul ei!
Matei și lopățica roșiePe rând e mai frumos
Toma se îmbracă singurCiorăpei, pantaloni, tricou... singur!
Ana la grădina zoologicăElefantul, girafa, maimuțele, leul și pinguinii
Ziua lui Naf-NafO surpriză, trei lumânări și un musafir neașteptat
Ilinca și televizorul obositUn desen mic, apoi la joacă!