1. Poveștile Theei
  2. Doamna Holle
Coperta: Doamna Holle5:47

Poveste de noapte bună

Doamna Holle

Când ninge, Doamna Holle își scutură pernele.

Pornește povestea

Măriuca aleargă după ghemul ei de lână roșie și ajunge, printr-o portiță albastră, într-un tărâm de vară de deasupra norilor. Scoate pâinile din cuptor, scutură mărul și o ajută pe Doamna Holle să-și scuture perna cea mare... iar jos, în lume, începe să ningă. După povestea fraților Grimm, în varianta blândă.

Textul poveștii

Când o să ningă?

A fost odată, la marginea unui sat, o căsuță mică, cu acoperiș de paie. În căsuță locuiau o bunică și nepoțica ei, Măriuca, o fetiță harnică și bună, cu o fundiță roșie în păr.

Era toamnă târzie. Copacii își scuturaseră frunzele, iar cerul era cenușiu și rece. Măriuca stătea la fereastră și se uita afară.

— Bunico, când o să ningă? — Când își scutură Doamna Holle pernele, a zâmbit bunica. Atunci zboară fulgii din perne, și pe pământ ninge.

Măriuca și-a luat ghemul de lână roșie și a ieșit în grădină, să se joace.

Portița albastră

Măriuca arunca ghemul în sus și îl prindea: hop! Și iar: hop! Dar o dată ghemul i-a scăpat printre degete și s-a rostogolit pe cărare, tot mai departe, tot mai departe.

Măriuca a fugit după el, până în fundul grădinii. Acolo, ghemul s-a oprit lângă o portiță mică și albastră, pe care Măriuca n-o mai văzuse niciodată.

Măriuca a deschis portița încet: scârț... Și dincolo de ea era vară! O pajiște verde, plină de flori, cu soare cald și cu fluturi.

— Ce frumos e aici! a șoptit Măriuca. Și-a luat ghemul și a pornit pe cărarea dintre flori.

Cuptorul cu pâini

Pe cărare, Măriuca a dat de un cuptor de lut, rotund și cald. Din cuptor se auzeau niște voci mici și subțiri:

— Scoate-ne, scoate-ne, că ne ardem! Suntem coapte de mult!

Erau pâinile! Măriuca a luat lopata de lemn și le-a scos din cuptor, una câte una: una, două, trei, patru, cinci pâini rumene și calde.

Le-a așezat frumos pe o față de masă albă, să se răcorească. — Mulțumim, fetițo! au strigat pâinile, aburind.

Mărul

Mai încolo, pe cărare, creștea un măr mare, cu crengile pline de mere roșii. Când Măriuca a trecut pe lângă el, mărul a foșnit:

— Scutură-mă, scutură-mă! Merele mele s-au copt toate!

Măriuca a prins trunchiul cu amândouă mâinile și l-a scuturat. Poc! Poc! Poc! Merele au căzut în iarbă, unul după altul.

Apoi le-a strâns pe toate într-o grămadă, sub măr. — Mulțumesc, fetițo, a foșnit mărul, ușurat.

Doamna Holle

La capătul cărării era o căsuță albă, cu o fereastră mare. La fereastră stătea o bătrânică rotundă și blândă, cu părul alb ca un nor și cu obrajii roșii ca merele.

— Bine ai venit, Măriuca! Eu sunt Doamna Holle. Am văzut cât de harnică ești. Vrei să mă ajuți puțin?

— Vreau! a spus Măriuca. — Atunci ia perna mea cea mare, du-o la fereastră și scutur-o bine, să zboare fulgii. Când zboară fulgii din perna mea... jos, în lumea ta, ninge.

Ninge!

Măriuca a luat perna cea mare și moale și a dus-o la fereastră. A scuturat-o o dată, de două ori, de trei ori.

Fulgii albi au zburat din pernă, au trecut printre nori și au coborât încet, încet, spre pământ.

Și jos, în satul de unde venea Măriuca, a început să ningă. Ningea peste acoperișuri, peste gardurile de nuiele și peste pădure. Copiii au ieșit afară și au făcut un om de zăpadă.

— Ninge! a râs Măriuca. — Așa e, a zâmbit Doamna Holle. Când ninge la voi, eu îmi scutur pernele.

Dor de casă

Măriuca a rămas o vreme la Doamna Holle. În fiecare dimineață făcea patul și scutura perna, iar seara mâncau împreună lapte cald și mere coapte.

Dar într-o seară, Măriuca s-a uitat pe fereastră și a oftat: — Mi-e dor de bunica. Aș vrea să merg acasă.

— Ai dreptate, fetițo, a spus Doamna Holle. Acasă e cel mai bine. Vino, te duc eu.

Ploaia de steluțe

Doamna Holle a dus-o pe Măriuca la o poartă mare, de lemn. Când Măriuca a trecut pe sub ea, din poartă a început să cadă o ploaie de steluțe aurii.

Steluțele i s-au așezat pe păr, pe rochiță și pe mânuțe, și străluceau ca niște luminițe. — Asta e pentru că ai fost harnică și bună, a spus Doamna Holle. Și uite, ghemul tău.

Măriuca a luat ghemul de lână roșie și i-a făcut cu mâna... și deodată era iar lângă portița albastră, în grădina bunicii. Pe gard, cocoșul a cântat: — Cucurigu! Fetița noastră cea aurie s-a întors acasă!

Bunica a ieșit în prag și a strâns-o în brațe.

Noapte bună

Seara, Măriuca i-a povestit bunicii despre pâinile din cuptor, despre mărul cu mere roșii și despre perna cea mare a Doamnei Holle.

Afară ningea încet, cu fulgi mari și moi. Măriuca s-a uitat pe fereastră și a șoptit: — Noapte bună, Doamnă Holle. Mulțumesc pentru zăpadă.

Apoi s-a cuibărit sub plapuma ei moale, pufoasă ca o pernă cu fulgi, și a adormit zâmbind.

Noapte bună, Măriuca. Și noapte bună și ție, puiule.

Pornește povestea

Alte povești