Textul poveștii
Când o să ningă?
A fost odată, la marginea unui sat, o căsuță mică, cu acoperiș de paie. În căsuță locuiau o bunică și nepoțica ei, Măriuca, o fetiță harnică și bună, cu o fundiță roșie în păr.
Era toamnă târzie. Copacii își scuturaseră frunzele, iar cerul era cenușiu și rece. Măriuca stătea la fereastră și se uita afară.
— Bunico, când o să ningă? — Când își scutură Doamna Holle pernele, a zâmbit bunica. Atunci zboară fulgii din perne, și pe pământ ninge.
Măriuca și-a luat ghemul de lână roșie și a ieșit în grădină, să se joace.
Portița albastră
Măriuca arunca ghemul în sus și îl prindea: hop! Și iar: hop! Dar o dată ghemul i-a scăpat printre degete și s-a rostogolit pe cărare, tot mai departe, tot mai departe.
Măriuca a fugit după el, până în fundul grădinii. Acolo, ghemul s-a oprit lângă o portiță mică și albastră, pe care Măriuca n-o mai văzuse niciodată.
Măriuca a deschis portița încet: scârț... Și dincolo de ea era vară! O pajiște verde, plină de flori, cu soare cald și cu fluturi.
— Ce frumos e aici! a șoptit Măriuca. Și-a luat ghemul și a pornit pe cărarea dintre flori.
Cuptorul cu pâini
Pe cărare, Măriuca a dat de un cuptor de lut, rotund și cald. Din cuptor se auzeau niște voci mici și subțiri:
— Scoate-ne, scoate-ne, că ne ardem! Suntem coapte de mult!
Erau pâinile! Măriuca a luat lopata de lemn și le-a scos din cuptor, una câte una: una, două, trei, patru, cinci pâini rumene și calde.
Le-a așezat frumos pe o față de masă albă, să se răcorească. — Mulțumim, fetițo! au strigat pâinile, aburind.
Mărul
Mai încolo, pe cărare, creștea un măr mare, cu crengile pline de mere roșii. Când Măriuca a trecut pe lângă el, mărul a foșnit:
— Scutură-mă, scutură-mă! Merele mele s-au copt toate!
Măriuca a prins trunchiul cu amândouă mâinile și l-a scuturat. Poc! Poc! Poc! Merele au căzut în iarbă, unul după altul.
Apoi le-a strâns pe toate într-o grămadă, sub măr. — Mulțumesc, fetițo, a foșnit mărul, ușurat.
Doamna Holle
La capătul cărării era o căsuță albă, cu o fereastră mare. La fereastră stătea o bătrânică rotundă și blândă, cu părul alb ca un nor și cu obrajii roșii ca merele.
— Bine ai venit, Măriuca! Eu sunt Doamna Holle. Am văzut cât de harnică ești. Vrei să mă ajuți puțin?
— Vreau! a spus Măriuca. — Atunci ia perna mea cea mare, du-o la fereastră și scutur-o bine, să zboare fulgii. Când zboară fulgii din perna mea... jos, în lumea ta, ninge.
Ninge!
Măriuca a luat perna cea mare și moale și a dus-o la fereastră. A scuturat-o o dată, de două ori, de trei ori.
Fulgii albi au zburat din pernă, au trecut printre nori și au coborât încet, încet, spre pământ.
Și jos, în satul de unde venea Măriuca, a început să ningă. Ningea peste acoperișuri, peste gardurile de nuiele și peste pădure. Copiii au ieșit afară și au făcut un om de zăpadă.
— Ninge! a râs Măriuca. — Așa e, a zâmbit Doamna Holle. Când ninge la voi, eu îmi scutur pernele.
Dor de casă
Măriuca a rămas o vreme la Doamna Holle. În fiecare dimineață făcea patul și scutura perna, iar seara mâncau împreună lapte cald și mere coapte.
Dar într-o seară, Măriuca s-a uitat pe fereastră și a oftat: — Mi-e dor de bunica. Aș vrea să merg acasă.
— Ai dreptate, fetițo, a spus Doamna Holle. Acasă e cel mai bine. Vino, te duc eu.
Ploaia de steluțe
Doamna Holle a dus-o pe Măriuca la o poartă mare, de lemn. Când Măriuca a trecut pe sub ea, din poartă a început să cadă o ploaie de steluțe aurii.
Steluțele i s-au așezat pe păr, pe rochiță și pe mânuțe, și străluceau ca niște luminițe. — Asta e pentru că ai fost harnică și bună, a spus Doamna Holle. Și uite, ghemul tău.
Măriuca a luat ghemul de lână roșie și i-a făcut cu mâna... și deodată era iar lângă portița albastră, în grădina bunicii. Pe gard, cocoșul a cântat: — Cucurigu! Fetița noastră cea aurie s-a întors acasă!
Bunica a ieșit în prag și a strâns-o în brațe.
Noapte bună
Seara, Măriuca i-a povestit bunicii despre pâinile din cuptor, despre mărul cu mere roșii și despre perna cea mare a Doamnei Holle.
Afară ningea încet, cu fulgi mari și moi. Măriuca s-a uitat pe fereastră și a șoptit: — Noapte bună, Doamnă Holle. Mulțumesc pentru zăpadă.
Apoi s-a cuibărit sub plapuma ei moale, pufoasă ca o pernă cu fulgi, și a adormit zâmbind.
Noapte bună, Măriuca. Și noapte bună și ție, puiule.

Cei trei purceluși 3DPaie, crenguțe sau cărămizi?
Prințesa și bobul de mazăreZece saltele, zece plăpumi și un bob mic de mazăre.
Punguța cu doi baniCucurigu! Boieri mari, dați punguța cu doi bani!
Scufița RoșieBunico, ce urechi mari ai!
PinocchioPăpușa de lemn care a vrut să fie băiat
Muzicanții din BremenI-haaa, ham-ham, miau, cucurigu!