1. Poveștile Theei
  2. Pinocchio
Coperta: Pinocchio9:46

Poveste de noapte bună

Pinocchio

Păpușa de lemn care a vrut să fie băiat

Pornește povestea

Geppetto, un tâmplar bătrân și singur, cioplește dintr-o bucată de lemn o păpușă care prinde viață: Pinocchio. Nasul îi crește când nu spune adevărul, iar drumul spre școală îl duce la teatrul de păpuși, la Vulpe și Motan, în Țara Jucăriilor și până în burta balenei... până învață ce înseamnă să ai o inimă bună. După povestea lui Carlo Collodi, în varianta blândă.

Textul poveștii

Bucata de lemn

A fost odată un tâmplar bătrân și bun, pe nume Geppetto. Era sărac și locuia singur, într-o odăiță mică, cu un pat, o masă și un scaun.

Într-o seară, Geppetto a luat o bucată de lemn și a zâmbit: — Am să-mi fac o păpușă de lemn, care să știe să danseze. Și n-am să mai fiu singur.

A cioplit capul și ochii, iar ochii s-au uitat la el! A cioplit nasul, iar nasul a crescut, tot mai lung! A cioplit gura, iar gura a râs: — Hi-hi-hi!

A cioplit mâinile și picioarele, iar păpușa a sărit de pe masă: tac, tac, tac! — Te voi numi Pinocchio, a râs Geppetto. — Tată! a strigat Pinocchio, și l-a îmbrățișat.

Abecedarul

A doua zi era frig. — Pinocchio, a spus Geppetto, de azi mergi la școală, ca toți copiii. Dar ca să mergi la școală, îți trebuie un abecedar.

Geppetto n-avea niciun bănuț. Și-a pus haina cea maro, cu petice, și a ieșit. S-a întors fără haină, doar în cămașă, tremurând de frig. Dar în mână avea un abecedar nou, cu poze colorate.

— Tată, unde ți-e haina? — Am vândut-o, a zâmbit Geppetto. Pinocchio l-a strâns în brațe: — Mulțumesc, tată! Mă duc la școală și învăț tot!

Din colțul odăii s-a auzit un glăscior: — Cri-cri! Era Greierele-Vorbitor. — Pinocchio, să asculți de tatăl tău! Copiii care nu ascultă ajung în necazuri.

Teatrul de păpuși

Pinocchio a pornit spre școală, cu abecedarul sub braț: tac, tac, tac. Dar în piață a auzit muzică: bum-bum, tra-la-la! Era un teatru de păpuși, iar copiii intrau veseli.

— Vreau și eu! a spus Pinocchio. Dar biletul costa patru bănuți. Și atunci Pinocchio... și-a vândut abecedarul. Abecedarul pentru care tatăl lui își dăduse haina. Apoi a intrat în teatru.

Pe scenă dansau păpușile: Arlechin, cu haina în romburi, și Pulcinella, cu boneta albă. Deodată au strigat: — Uite-l pe Pinocchio, fratele nostru de lemn! Și au sărit de pe scenă să danseze cu el.

Mâncă-Foc

Dar deodată s-a auzit o voce groasă, ca un tunet: — Cine-mi strică spectacolul? Era Mâncă-Foc, stăpânul teatrului, un uriaș cu barba neagră până la pământ.

Pinocchio a început să tremure: — Iertați-mă! Tăticul meu și-a vândut haina pentru mine, și acum îi e frig! Mâncă-Foc s-a înduioșat. Și când se înduioșa, strănuta: — Hapciu! Hapciu!

— Ești un băiat bun, a spus Mâncă-Foc. Uite cinci bănuți de aur. Du-i tatălui tău, să-și cumpere o haină nouă. — Mulțumesc! a strigat Pinocchio, și a fugit spre casă.

Vulpea și Motanul

Pe drum, Pinocchio a întâlnit o vulpe care șchiopăta și un motan care mergea cu ochii închiși. Dar vulpea doar se prefăcea că e șchioapă, iar motanul, că e orb.

— Ce frumos sună bănuții tăi! a spus vulpea cu glas mieros. Vrei să ai o mie? Vino cu noi la Câmpul Minunilor! Acolo îngropi bănuții, iar a doua zi crește un pom plin de bănuți de aur! — Da, da! a mieunat motanul.

Pe o creangă, Greierele-Vorbitor a cântat: — Cri-cri! Nu-i asculta, Pinocchio! Du-te acasă, la tatăl tău! Dar Pinocchio n-a ascultat și a plecat cu vulpea și cu motanul.

Câmpul Minunilor

La Câmpul Minunilor, Pinocchio a săpat o groapă, a pus în ea cei cinci bănuți și i-a acoperit cu pământ. Apoi i-a udat cu apă adusă în pantof!

Seara s-a culcat sub un copac și a adormit, visând un pom cu bănuți. Dar cât a dormit el, vulpea și motanul au dezgropat bănuții și au fugit cât au putut de repede! Vulpea nu mai șchiopăta, iar motanul vedea foarte bine.

Dimineața, Pinocchio a alergat la groapă. Nu era niciun pom și niciun bănuț. Doar un papagal râdea pe o creangă: — Ha-ha-ha! Bănuții nu cresc din pământ, Pinocchio! Bănuții se câștigă cu munca!

Zâna cu părul albastru

Trist, Pinocchio a ajuns în pădure, la o căsuță albă. În prag stătea o zână cu părul albastru ca cerul. — Intră, Pinocchio, i-a spus ea. Unde sunt cei cinci bănuți de aur?

— I-am pierdut, a mințit Pinocchio. Și nasul lui a crescut puțin. — Unde i-ai pierdut? — În pădure, a mințit iar Pinocchio. Și nasul a crescut și mai mult. — Ba nu, i-am înghițit! Și nasul a crescut atât de lung, că a ieșit pe fereastră!

Zâna a zâmbit: — Vezi, Pinocchio? Minciunile se văd imediat. Unele au picioare scurte, iar altele au nasul lung. Pinocchio a plâns și a spus adevărul: — Iartă-mă, zână. Am fost neascultător.

Zâna a bătut din palme, și pe fereastră au intrat ciocănitori: cioc, cioc, cioc! Au ciocănit nasul până a ajuns iar mic, ca la început. — Zână, aș vrea să fiu un băiat adevărat, a șoptit Pinocchio. — Vei fi, i-a spus zâna, când vei avea o inimă bună.

Țara Jucăriilor

Pinocchio i-a promis zânei că va fi cuminte. Dar pe drum a întâlnit un băiat pe nume Lumânărică, lung și subțire ca o lumânare.

— Hai cu mine în Țara Jucăriilor! a spus Lumânărică. Acolo nu e școală și nimeni nu se culcă niciodată. Doar joacă, toată ziua! Pinocchio a uitat de promisiune: — Vin și eu!

În Țara Jucăriilor erau leagăne, căluți, mingi, sfârleze și tobe: bum, bum, bum! Copiii se jucau de dimineața până seara și de seara până dimineața. Nimeni nu învăța și nimeni nu ajuta pe nimeni.

Urechile de măgăruș

Într-o dimineață, Pinocchio s-a scărpinat în cap. Îi crescuseră două urechi lungi și păroase, de măgăruș! Și lui Lumânărică la fel! Au vrut să strige, dar au spus doar: — I-ha! I-ha!

Atunci, pe o tobă, a sărit Greierele-Vorbitor: — Cri-cri! Pinocchio, tatăl tău te-a căutat peste tot. Acum a plecat pe mare, cu o bărcuță, să te găsească.

— Tata! a strigat Pinocchio. Mă duc la el! Și, în clipa aceea, urechile de măgăruș s-au făcut tot mai mici, până au dispărut. La fel și ale lui Lumânărică, pentru că și el a pornit spre casă, la mama lui.

Un porumbel mare și alb a coborât lângă Pinocchio: — Urcă-te pe spatele meu! Te duc la mare. Și au zburat peste dealuri și peste păduri, până la marea cea albastră.

Balena

Pe mare erau valuri mari. Departe, într-o bărcuță, Geppetto striga: — Pinocchio! Pinocchio! Dar din apă a ieșit o balenă uriașă, cât un munte.

Nu era o balenă rea, dar, de câte ori căsca, înghițea tot ce era în fața ei. A căscat o gură cât o peșteră și... haap! A înghițit bărcuța, cu Geppetto cu tot.

Pinocchio a sărit în mare: — Vin, tată! Lemnul plutește, așa că Pinocchio înota ușor, ca o bărcuță. Balena a căscat iar... haap! Și l-a înghițit și pe el.

În burta balenei

În burta balenei era întuneric. Departe se vedea o luminiță: o lumânare pe o măsuță. Și la măsuță stătea un bătrânel cu mustața albă.

— Tată! — Pinocchio! S-au îmbrățișat și au plâns de bucurie. — Nu te mai las niciodată, tată, a spus Pinocchio.

Noaptea, balena a adormit cu gura deschisă. Pinocchio și Geppetto au mers pe vârfuri, pe limba ei, până afară. — Ține-te bine de mine, tată! Și au sărit în mare.

Pinocchio a înotat toată noaptea, sub lună, cu Geppetto pe spate. Înota și nu obosea, pentru că îl ducea pe tatăl lui acasă. Dimineața au ajuns la mal.

Băiatul adevărat

Acasă, Pinocchio avea grijă de Geppetto, care era bătrân și obosit. Muncea toată ziua: scotea apă din fântână și aducea lemne pentru foc. Cu bănuții câștigați i-a cumpărat lui Geppetto o haină nouă, iar pentru el, un abecedar.

Seara citea la lumânare, ca să învețe.

Într-o noapte, a visat-o pe Zâna cu părul albastru: — Pinocchio, ai o inimă bună. Ți se împlinește dorința.

Dimineața, Pinocchio nu mai era o păpușă de lemn. Era un băiat adevărat, cu obrajii trandafirii și cu părul castaniu! Pe scaun stătea păpușa de lemn, cu capul într-o parte. — Ce caraghios eram când eram o păpușă de lemn! a râs Pinocchio.

Geppetto l-a strâns în brațe. Și de atunci au trăit împreună, fericiți, în căsuța lor. Seara, Pinocchio a adormit în pătucul lui, cu tatăl lui alături. Noapte bună, Pinocchio. Și noapte bună și ție, puiule.

Pornește povestea

Alte povești