Textul poveștii
Boabele de grâu
A fost odată, într-o curte cu un gard de lemn, o găinușă roșie. Găinușa avea trei puișori galbeni, mici și pufoși, care o urmau peste tot: piu, piu, piu!
În aceeași curte locuiau o pisică, un cățel și un rățoi. Pisica dormea toată ziua la soare, cățelul se juca cu coada lui, iar rățoiul se bălăcea în lighean.
Într-o dimineață, găinușa scormonea prin iarbă și a găsit câteva boabe de grâu. — Ia uite! a cotcodăcit ea. Din boabele astea crește grâu, iar din grâu se face pâine!
Nu eu!
— Cine mă ajută să semăn grâul? a întrebat găinușa. — Nu eu, a mieunat pisica. Eu dorm la soare. — Nu eu, a lătrat cățelul. Eu mă joc cu coada. — Nu eu, a măcăit rățoiul. Eu mă bălăcesc.
— Atunci îl semăn singură, a spus găinușa. A făcut găurele în pământ cu ciocul și a pus în fiecare câte un bob. Puișorii au acoperit boabele cu pământ, cu lăbuțele lor mici: piu, piu!
Grâul crește
A plouat, a ieșit soarele, iar din pământ au răsărit niște firișoare verzi. Găinușa le uda în fiecare zi. Firișoarele au crescut, au crescut, până s-au făcut spice înalte și aurii, care se legănau în vânt.
— Cine mă ajută să secer grâul? a întrebat găinușa. — Nu eu! a spus pisica. — Nu eu! a spus cățelul. — Nu eu! a spus rățoiul.
— Atunci îl secer singură. Și găinușa a tăiat spic după spic, până a făcut un snop mare și auriu, mai mare decât ea.
La moară
— Cine mă ajută să duc grâul la moară? — Nu eu! — Nu eu! — Nu eu! — Atunci îl duc singură.
Găinușa a pus snopul într-o roabă și l-a împins, încet, încet, pe drumul de lângă câmp, până la moara de pe deal. Puișorii mergeau în urma ei, în șir: piu, piu, piu.
Aripile morii se învârteau, se învârteau, iar din grâu a ieșit făină albă și fină, ca zăpada.
Pâinea
— Cine mă ajută să fac pâinea? — Nu eu! — Nu eu! — Nu eu! — Atunci o fac singură.
Găinușa a amestecat făina cu apă, a frământat aluatul și l-a lăsat să crească, rotund și moale. Apoi l-a pus în cuptor. Puișorii așteptau în fața cuptorului, nerăbdători. Curând, toată curtea mirosea a pâine caldă.
Cine mă ajută să mănânc?
Pâinea a ieșit din cuptor rotundă, rumenă și aburindă. Pisica s-a trezit. Cățelul a ciulit urechile. Rățoiul a ieșit din lighean, picurând.
— Cine mă ajută să mănânc pâinea? a întrebat găinușa. — Eu! a mieunat pisica. — Eu! a lătrat cățelul. — Eu! a măcăit rățoiul. Și au venit toți în fugă.
— Ei, a spus găinușa. Grâul l-am semănat singură. L-am secerat singură. L-am dus la moară singură. Și pâinea am făcut-o singură, cu puișorii mei. Așa că o mâncăm noi.
Ne pare rău
Pisica, cățelul și rățoiul s-au uitat unul la altul și au lăsat capetele în jos. — Ne pare rău, găinușo. Data viitoare te ajutăm și noi.
Găinușa a zâmbit și i-a dat fiecăruia câte o bucățică mică, să guste. — Mâine semănăm alte boabe. Și de data asta facem totul împreună!
Împreună
Și chiar așa a fost. Au semănat împreună, iar când grâul cel nou s-a copt, toți au muncit: pisica a secerat, cățelul a cărat snopii, rățoiul a împins roaba la moară, iar puișorii au ajutat peste tot.
Apoi au frământat împreună o pâine mare, mare, cât o roată. Au pus-o pe masă, în mijlocul curții, și au mâncat-o toți, cu poftă și cu râsete. Nicio pâine n-a fost vreodată mai bună.
Tu ajuți?
Vezi, puiule? Când ajutăm, treaba se face mai ușor și mai repede, iar pâinea e mai bună, pentru că e a tuturor.
Tu o ajuți pe mama, puiule? La pus masa, la strâns jucăriile, la udat florile?
O zi frumoasă, puiule!

Cei trei purceluși 3DPaie, crenguțe sau cărămizi?
Prințesa și bobul de mazăreZece saltele, zece plăpumi și un bob mic de mazăre.
Punguța cu doi baniCucurigu! Boieri mari, dați punguța cu doi bani!
Scufița RoșieBunico, ce urechi mari ai!
Doamna HolleCând ninge, Doamna Holle își scutură pernele.
PinocchioPăpușa de lemn care a vrut să fie băiat