1. Poveștile Theei
  2. Leul și șoricelul
Coperta: Leul și șoricelul6:18

Poveste de noapte bună

Leul și șoricelul

Și cei mici pot face lucruri mari

Pornește povestea

Un leu mare și mândru îl prinde de codiță pe Ronțișor, un șoricel cât o nucă, și râde când acesta îi promite că într-o zi îl va ajuta. Dar când leul se încurcă într-o plasă, cine vine în fugă? După fabula lui Esop.

Textul poveștii

Leul cel mare

Departe, departe, într-o țară caldă, cu iarbă înaltă și galbenă, trăia un leu mare. Avea o coamă aurie și pufoasă, ca un soare în jurul capului, și o coadă lungă, cu un smoc la vârf.

Leul era regele animalelor. Când trecea el, zebrele se dădeau la o parte, girafele își plecau capul, iar maimuțele tăceau în copaci. — Eu sunt cel mai mare și cel mai puternic! spunea leul. Nimeni nu e ca mine!

După-amiaza, când soarele ardea, leul se culca la umbra unui copac mare. Își punea capul pe labe, închidea ochii și dormea, dormea, iar iarba se legăna încet la fiecare suflare a lui.

Ronțișor

Între rădăcinile copacului avea căsuța un șoricel mic, mic, cât o nucă. Îl chema Ronțișor, pentru că îi plăcea să ronțăie semințe: ronț, ronț, ronț.

În ziua aceea, Ronțișor a ieșit după semințe. A alergat prin iarbă, a sărit peste o rădăcină, a mai sărit peste una... și hop! a sărit drept pe laba leului. A fugit pe labă, pe nas, printre mustăți...

— Hapciu! a strănutat leul și a deschis ochii. Cu laba lui mare, l-a prins pe șoricel de codiță. — Cine îndrăznește să-mi alerge pe nas când dorm? a mormăit leul.

Lasă-mă, te rog

Ronțișor atârna de codiță, chiar în fața nasului leului. Leul era atât de mare, iar el atât de mic! — Te rog, leule, lasă-mă! a spus Ronțișor cu glas subțire. N-am vrut să te trezesc. Alergam după semințe și n-am văzut pe unde merg.

— Dacă mă lași, într-o zi te ajut și eu! Leul a început să râdă, de i se clătina coama: — Ha, ha, ha! Tu? Să mă ajuți pe mine? Un șoricel cât o nucă să ajute un leu? Ha, ha, ha!

Dar leul avea o inimă bună. A deschis laba și l-a lăsat pe Ronțișor jos, în iarbă. — Du-te acasă, micuțule. — Mulțumesc, leule! a strigat Ronțișor. N-o să uit! Și a fugit în căsuța lui.

Plasa

Au trecut zile. Într-o dimineață, leul se plimba prin iarba înaltă. Între doi copaci, cineva lăsase o plasă mare, din frânghii groase. Leul nu a văzut-o... și a intrat drept în ea!

Plasa l-a prins de coamă, de labe și de coadă. Leul a tras într-o parte, și plasa s-a strâns. A tras în cealaltă parte, și plasa s-a strâns și mai tare. Cu cât se zbătea, cu atât se încurca mai rău.

— Ajutor! a strigat leul, cât îl ținea gura. Ajutor! Și glasul lui s-a auzit peste toată câmpia.

Cine îl poate ajuta?

Primul a venit elefantul. A apucat plasa cu trompa și a tras, a tras... dar frânghiile erau prea groase. — Nu pot s-o rup, a spus elefantul.

Apoi a venit girafa. S-a aplecat de sus, de pe gâtul ei lung, și a tras de un nod cu dinții. Dar nodul era prea strâns. — Nu pot să-l desfac, a spus girafa. Au venit și maimuțele: au tras de frânghii, au sărit pe plasă... dar plasa nu s-a rupt.

Leul și-a lăsat capul în jos. — Nimeni nu mă poate ajuta, a oftat el. Nici cel mai mare, nici cel mai înalt, nici cel mai iute...

Ronțișor vine în fugă

Dar cineva mic, mic, l-a auzit. În căsuța de sub copac, Ronțișor a ciulit urechile. — E glasul leului! Leul are nevoie de ajutor! Și a fugit cât l-au ținut picioarele, prin iarba înaltă.

— Nu te teme, leule! a strigat el. Te ajut eu! Elefantul a zâmbit, girafa a zâmbit, maimuțele au chicotit: — Tu? Un șoricel cât o nucă? Dar Ronțișor nu a stat la vorbă. S-a cățărat pe plasă, până la cel mai mare nod.

Și a început să roadă frânghia cu dințișorii lui ascuțiți: ronț, ronț, ronț! Frânghia s-a subțiat, s-a subțiat... și pac! s-a rupt.

Leul e liber

Ronțișor a alergat la următorul nod: ronț, ronț, ronț... pac! Și la următorul: ronț, ronț, ronț... pac! Frânghie cu frânghie, nod cu nod, plasa s-a desfăcut.

Leul și-a scos o labă, apoi pe cealaltă, apoi coama, apoi coada. S-a scuturat și s-a ridicat, mare și liber! Elefantul a ridicat trompa, girafa a dat din cap, iar maimuțele au bătut din palme.

— Mulțumesc, Ronțișor! a spus leul. Am râs de tine, și n-a fost frumos. Iartă-mă. Tu m-ai ajutat când cei mari n-au putut. — Ți-am spus că o să te ajut și eu! a zâmbit Ronțișor.

Prieteni

Din ziua aceea, leul și șoricelul au fost cei mai buni prieteni. Ronțișor călărea pe spatele leului, ținându-se de coama lui aurie, și vedea toată câmpia de sus.

Iar leul a învățat ceva: nu contează cât de mare ești. Și cei mici pot face lucruri mari. Și chiar și cei mari au nevoie, uneori, de ajutorul celor mici.

Seara, soarele s-a făcut roșu și a coborât după copaci. Pe cer s-au aprins stelele, una câte una.

Noapte bună

Leul s-a culcat sub copacul cel mare. Ronțișor s-a cuibărit în coama lui caldă și moale, ca într-un pătuc de puf. — Noapte bună, Ronțișor, a șoptit leul. — Noapte bună, leule, a șoptit șoricelul.

Iarba înaltă s-a legănat încet, stelele au clipit pe cer, iar cei doi prieteni au adormit, unul mare și unul mic, unul lângă altul.

Și noapte bună și ție, puiule.

Pornește povestea

Alte povești