1. Poveștile Theei
  2. Vântul și Soarele
Coperta: Vântul și Soarele5:35

Poveste de zi

Vântul și Soarele

Cine e mai puternic?

Pornește povestea

Vântul și Soarele se întrec: cine îl face pe Radu să-și scoată paltonul roșu? Vântul suflă tot mai tare, dar Radu își strânge paltonul și mai bine. Soarele doar strălucește, blând și cald... După fabula lui Esop: blândețea e cea mai mare putere.

Textul poveștii

Soarele și Vântul

Sus, pe cer, locuiau doi vecini: Soarele, rotund și auriu, și Vântul, un nor mare și pufos, cu obrajii umflați. Vântului îi plăcea tare mult să sufle: fâș! Împingea norii, legăna copacii și făcea valuri pe lac.

Într-o dimineață, Vântul s-a lăudat: — Eu sunt cel mai puternic de pe tot cerul! Când suflu eu, copacii se apleacă, iar norii fug din calea mea.

Soarele a zâmbit: — Ești puternic, Vântule. Dar puterea nu stă doar în suflatul tare. — Ba eu sunt cel mai puternic! s-a îmbufnat Vântul. Hai să vedem!

Băiețelul cu paltonul roșu

Jos, pe cărarea dintre dealuri, mergea un băiețel pe nume Radu. Pleca în vizită la bunica lui, care locuia pe dealul de alături.

Mama îi pusese paltonul roșu cu nasturi mari, căciulița cu moț și fularul cu dungi. Radu i-a făcut cu mâna: — Pa, mami! Și a pornit voios pe cărare.

— Uite! a spus Soarele. Cine îl face pe băiețel să-și scoată paltonul, acela e cel mai puternic. — Ușor! a râs Vântul. Asta o fac eu într-o clipă! Și Soarele s-a ascuns după un nor, ca să-i lase loc.

Vântul suflă

Vântul și-a umflat obrajii și a suflat: fuuu! Iarba s-a culcat, frunzele au zburat, iar căciulița lui Radu i-a sărit din cap!

— Căciulița mea! a strigat Radu. A alergat după ea, a prins-o și și-a pus-o la loc. Apoi a ținut-o bine cu mâna, ca să nu mai zboare.

— Hm! a bombănit Vântul. Atunci suflu mai tare! Fuuuu! Fularul lui Radu flutura ca un steag. Dar Radu și l-a înfășurat strâns în jurul gâtului.

Și mai tare

Vântul a suflat cu toată puterea lui: fuuuuu! Copacii s-au aplecat, un iepuraș s-a ascuns în vizuină, iar păsărelele s-au ghemuit în tufiș.

— Ce frig e! a spus Radu. Și-a încheiat paltonul până sus, nasture cu nasture, și l-a strâns cu amândouă mâinile. Mergea încet, aplecat în vânt.

Cu cât sufla Vântul mai tare, cu atât Radu își strângea paltonul mai bine. Până la urmă, Vântul a obosit: — Uf... Nu mai pot! Și s-a făcut mic de tot, un norișor într-un colț de cer.

Rândul Soarelui

— Acum e rândul meu, a spus Soarele. N-a strigat și n-a suflat. A ieșit încet de după nor și a strălucit blând, cu toată căldura lui.

Iarba s-a ridicat, florile s-au deschis, iar albinuțele au ieșit la plimbare: zum, zum. Radu s-a uitat spre cer și a zâmbit: — Ce frumos s-a încălzit!

Întâi și-a desfăcut fularul. Apoi și-a scos căciulița și și-a șters fruntea. Iar Soarele strălucea tot mai cald.

Paltonul

— Uf, ce cald e! a spus Radu. Și-a descheiat paltonul: un nasture, doi nasturi, trei nasturi. Apoi și-a scos paltonul și l-a pus pe braț.

S-a așezat la umbră, sub un măr înflorit de lângă lac, și s-a uitat la rățuștele care se jucau în apă. — Ce bine e!

Soarele a zâmbit. Reușise fără să sufle, fără să strige și fără să se laude. Doar cu căldură și cu blândețe.

Vântul învață

Norișorul Vântului s-a apropiat, rușinat: — Cum ai făcut? Eu am suflat cu toată puterea mea, iar el și-a strâns paltonul și mai tare!

— Cu forța nu poți face pe nimeni să te asculte, a spus Soarele. Dar cu blândețe și cu căldură poți face lucruri mari.

Vântul s-a gândit puțin. — Aș vrea și eu să fiu blând, a spus el încet. — Încearcă să sufli ușor, ușor de tot, ca o mângâiere, a zâmbit Soarele.

Adierea

Vântul a suflat încet, încet de tot: fâș... O adiere caldă a mângâiat obrajii lui Radu și a legănat florile din iarbă. — Ce adiere plăcută! a spus Radu.

Adierea a luat în zbor semințele pufoase ale unei păpădii, ca pe niște umbreluțe mici. Radu a râs și a fugit după ele, peste deal, până la căsuța bunicii.

Bunica îl aștepta la poartă, cu brațele deschise. — Radu! Ce bine că ai venit! Și l-a strâns în brațe.

Prieteni

După-amiază, bunica i-a dat lui Radu un zmeu galben, cu codiță lungă. Soarele strălucea cald, iar Vântul sufla ușor, cât să țină zmeul sus, sus de tot. Rufele bunicii fluturau pe sârmă, iar morișca din grădină se învârtea încet.

De atunci, Soarele și Vântul sunt prieteni. Soarele încălzește pământul, iar Vântul aduce adieri răcoroase și nori cu ploaie pentru flori. Și au învățat amândoi că blândețea e cea mai mare putere.

O zi frumoasă, puiule!

Pornește povestea

Alte povești