Textul poveștii
Căsuța de sub nuc
A fost odată un șoricel de la țară, pe nume Bobiță. Bobiță locuia într-o căsuță mică, sub rădăcinile unui nuc bătrân, la marginea unui lan de grâu.
Căsuța lui avea un pătuț de fân moale, o cămăruță cu grăunțe și nuci și un geam rotund, prin care se vedeau stelele. Nu era mare, dar era caldă și liniștită.
Seara, greierii cântau în iarbă, broscuțele cântau la lac, iar Bobiță adormea liniștit, cu lăbuțele sub obraz.
Vine Zuzu
Într-o zi, a venit în vizită vărul lui de la oraș, Zuzu. Zuzu avea o fundiță roșie la gât, mustăți lungi și lucioase și vorbea repede-repede.
Bobiță s-a bucurat tare și a pus masa: grăunțe de grâu, o nucă și o mură dulce, cea mai frumoasă din tot tufișul.
Zuzu a ronțăit puțin și a zâmbit. — E bun, vere... dar la oraș avem brânză, prăjituri și cireșe! Hai să vii la mine, să vezi și tu!
Drumul spre oraș
A doua zi dimineață, cei doi șoricei s-au ascuns într-un coș cu mere, într-o căruță care mergea la oraș. Hop! Căruța a pornit: tropa-tropa, tropa-tropa.
Au trecut pe lângă câmpuri cu flori, pe lângă păduri verzi și peste un pod, până când s-au văzut casele cele mari ale orașului.
— Am ajuns! a strigat Zuzu și a sărit din coș. Hai, Bobiță! Și Bobiță a sărit după el, cu ochii mari, să vadă atâtea case.
Bucătăria cea mare
Zuzu locuia într-o gaură din peretele unei bucătării mari. Seara, când oamenii s-au dus la culcare și s-a făcut liniște, cei doi au ieșit tiptil afară.
Pe masă erau o bucată mare de brânză galbenă, o prăjitură cu frișcă și un bol cu cireșe roșii. Bobiță nu mai văzuse niciodată atâtea bunătăți la un loc.
— Ce de bunătăți! a șoptit Bobiță. Și au început să ronțăie: puțină brânză, puțină frișcă, o cireașă...
Miau!
Dar deodată s-a auzit: — Miau! Pe ușă a intrat motanul casei, mare, pufos și cu mustăți albe.
— Fuga! a strigat Zuzu. Și cei doi șoricei au alergat repede-repede înapoi în gaura din perete, cu inimioarele bătând: tic-tac, tic-tac.
Motanul a adulmecat puțin pe lângă masă, a căscat larg și s-a culcat pe preș, lângă sobă. Curând a început să sforăie.
Zgomotele orașului
Șoriceii au ieșit iar, tiptil, tiptil. Dar afară, în curte, câinele a lătrat: — Ham, ham! Și fuga, înapoi în gaură!
Au mai ieșit o dată. Dar ceasul cel mare de pe perete a bătut: bim-bam, bim-bam! Și fuga, înapoi în gaură!
Au ieșit și a treia oară. Dar pe stradă a claxonat o mașină: — Ti-tiit! Și fuga, înapoi în gaură!
Bobiță nu poate dormi
Bobiță s-a ghemuit în gaura din perete. Brânza era bună și prăjitura era dulce, dar el nu putea să mănânce liniștit. Și nici să doarmă.
Toată noaptea s-a auzit câte ceva: ceasul, câinele, mașinile și motanul care sforăia pe preș. Zuzu dormea dus, că el era obișnuit. Dar Bobiță stătea cu ochii deschiși.
— Vere, a spus Bobiță dimineața, mulțumesc pentru bunătăți. Sunt foarte gustoase. Dar eu mă întorc acasă, unde e liniște.
Acasă
Zuzu l-a îmbrățișat și l-a condus până la căruță. Bobiță s-a urcat iar în coșul cu mere, iar căruța l-a dus înapoi la țară: tropa-tropa, tropa-tropa.
Seara, în căsuța lui de sub nuc, a mâncat o grăunță de grâu și o jumătate de nucă. Greierii cântau încet, iar stelele se vedeau prin geamul rotund.
— Acasă e cel mai bine, a șoptit Bobiță și s-a cuibărit în pătuțul lui de fân.
Noapte bună, șoricei
La oraș, Zuzu s-a culcat și el în gaura lui din perete, după ce motanul a adormit. Iar la țară, Bobiță dormea deja, cu lăbuțele sub obraz.
Noapte bună, Bobiță. Noapte bună, Zuzu. Noapte bună, greierilor, și noapte bună, motanule.
Și noapte bună și ție, puiule.

Vulpea și barzaFiecare mănâncă altfel: din farfurie sau din ulcior.
Vântul și SoareleCine e mai puternic?
Greierele și furnicaCri-cri, un cântec pentru iarnă
Leul și șoricelulȘi cei mici pot face lucruri mari
Maimuțele și luna din lacLuna e sus, pe cer
Iepurele și broasca țestoasăÎncet, încet, dar fără să te oprești