Textul poveștii
Vecinele
La marginea unei păduri, lângă un lac, locuia o vulpe roșcată, cu coada stufoasă. Iar pe acoperișul unei case vechi, în cuibul ei mare, locuia o barză albă, cu picioare lungi și cu ciocul lung și roșu. Erau vecine, dar nu mâncaseră niciodată împreună.
Într-o dimineață, vulpea a întâlnit-o pe barză lângă lac. — Bună ziua, cumătră barză! Vino diseară la mine la cină. Îți fac o supă bună!
— Vin cu drag, cumătră vulpe! a clămpănit barza, bucuroasă.
Supa vulpii
Vulpea a gătit toată ziua: a pus în oală morcovi, mazăre și o mână de tăiței, a amestecat cu lingura cea mare și a fiert o supă care mirosea minunat, până departe, în pădure.
Apoi a pus masa sub stejar, în fața vizuinii ei, și a turnat supa în două farfurii. Dar ce fel de farfurii? Două farfurii late și plate, ca niște frunze mari.
Seara, barza a venit, a pășit cu grijă pe picioarele ei lungi și s-a așezat la masă. — Poftă bună! a spus vulpea.
Cioc, cioc
Vulpea a lipăit supa din farfuria ei: lip, lip, lip! — Mmm, ce bună e! Și farfuria ei s-a golit cât ai clipi.
Barza a încercat și ea: cioc! Ciocul ei lung a lovit farfuria. A mai încercat o dată: cioc, cioc! Dar supa era prea puțină și prea jos, iar ciocul aluneca pe farfurie. Barza n-a putut lua nici măcar o înghițitură.
— Nu-ți place supa mea? a întrebat vulpea. — E bună, a spus barza, încet. Dar nu prea mi-e foame. Și vulpea a lipăit și supa berzei: lip, lip, lip!
Barza se gândește
Barza s-a întors acasă flămândă și puțin tristă. A zburat în cuibul ei de pe acoperiș, și-a ascuns ciocul sub aripă și s-a gândit, s-a gândit...
— Vulpea nu știe cum mănâncă o barză, a spus ea. Am să-i arăt eu.
A doua zi dimineață, barza a coborât lângă lac: — Cumătră vulpe, vino astăzi la mine la prânz! Îți fac și eu o supă bună. — Vin! a spus vulpea, și s-a lins pe bot.
Supa bărzii
Barza a gătit și ea o supă cu morcovi și mazăre, a amestecat-o încet cu ciocul cel lung și a lăsat-o să fiarbă, până a mirosit minunat.
Apoi a pus masa în iarbă, lângă casa veche, și a turnat supa în două ulcioare. Dar ce fel de ulcioare? Două ulcioare înalte, înalte, cu gâtul lung și subțire.
La prânz, vulpea a venit în fugă, cu coada sus: — Ce bine miroase!
Lip, lip
Barza și-a băgat ciocul cel lung în ulcior: cioc, cioc! — Mmm, ce bună e! Și a mâncat toată supa, până la fund.
Vulpea a încercat și ea. Și-a vârât botul în gura ulciorului... dar botul nu intra. A încercat cu lăbuța: nici lăbuța nu intra. A lins marginea: lip, lip! A înclinat ulciorul... dar tot nu ajungea la supă. Mirosea atât de bine, și nu putea gusta nimic!
— Nu-ți place supa mea? a întrebat barza. Vulpea s-a uitat la ulcior, s-a uitat la barză... și a înțeles.
Iartă-mă
— Iartă-mă, cumătră barză, a spus vulpea. Aseară nu m-am gândit că tu ai ciocul lung, iar farfuria e plată. Acum știu cum te-ai simțit.
— Și eu am vrut să te învăț ceva, a zâmbit barza. Fiecare mănâncă altfel: tu din farfurie, eu din ulcior.
Atunci barza a turnat supa vulpii într-o farfurie, iar vulpea a lipăit-o toată: lip, lip, lip! A lins farfuria până a strălucit. Și au râs amândouă.
Masa prietenilor
De atunci, vulpea și barza mănâncă împreună în fiecare duminică. Pe masă pun o farfurie pentru vulpe și un ulcior pentru barză.
Iar când vin și alți prieteni la masă, se gândesc la fiecare: ariciul primește o ceșcuță mică, veverița o coajă de ghindă, iar ursul un castron mare, cât o roată. Și toată lumea mănâncă pe săturate.
— Poftă bună tuturor! spune vulpea. — Poftă bună! clămpănește barza.
Prietenele
Pentru că un prieten bun se gândește și la celălalt: cum mănâncă, ce-i place, ce-l bucură. Și atunci, la masă, e loc pentru toți, chiar și pentru un prieten nou.
Seara, barza zboară în cuibul ei de pe acoperiș, iar vulpea se cuibărește în vizuina ei, sub stejar. Și își fac semn una alteia, de departe: — Pe duminică, prietenă!
O zi frumoasă, puiule!

Vântul și SoareleCine e mai puternic?
Greierele și furnicaCri-cri, un cântec pentru iarnă
Leul și șoricelulȘi cei mici pot face lucruri mari
Șoricelul de la țară și șoricelul de la orașAcasă e cel mai bine
Maimuțele și luna din lacLuna e sus, pe cer
Iepurele și broasca țestoasăÎncet, încet, dar fără să te oprești