1. Poveștile Theei
  2. Licuriciul cel mic
Coperta: Licuriciul cel mic5:45

Poveste de noapte bună

Licuriciul cel mic

Și luminițele mici sunt importante

Pornește povestea

Lumi e cel mai mic licurici din poiană, cu o luminiță cât un bob de rouă. Dar tocmai ea ajunge acolo unde licuricii cei mari nu încap: la melcul rătăcit, la buburuza fără frunzuliță și la arcușul pierdut al greierașului.

Textul poveștii

Cea mai mică luminiță

Într-o poiană de la marginea pădurii trăiau licuricii. Seara, când soarele se culca după deal și se făcea întuneric, fiecare licurici își aprindea luminița și zbura printre flori, ca o steluță mică.

Unii licurici aveau luminițe mari și galbene, ca niște felinare. Alții aveau luminițe verzi, ca niște boabe de struguri. Iar cel mai mic dintre ei era Lumi. Luminița lui Lumi era cât un bob de rouă: mică, mică, mică.

— Luminița mea e prea mică, a oftat Lumi. Licuricii cei mari luminează toată poiana. Cine are nevoie de o luminiță atât de mică?

Melcul rătăcit

Licuricii cei mari au zburat sus, peste iarbă și peste flori. Lumi a zburat jos, printre firele de iarbă, acolo unde licuricii cei mari nu încăpeau.

Sub o frunză lată l-a găsit pe melcul cel mic, cu căsuța lui în spinare. — M-am rătăcit, a șoptit melcul. E prea întuneric aici, jos, și nu-mi găsesc drumul spre casă.

— Te ajut eu! a spus Lumi. Și a zburat încet, încet, în fața melcului, cu luminița lui. Melcul l-a urmat pas cu pas, pe sub frunze și pe lângă pietricele, până la piatra lui cu mușchi. — Mulțumesc, Lumi! a spus melcul.

Buburuza

Lumi a zburat mai departe. Pe o păpădie pufoasă stătea buburuza, roșie cu buline negre, cu aripile strânse. — Nu-mi găsesc frunzulița de dormit, a spus ea. Noaptea, toate frunzele arată la fel.

Lumi a zburat de la o frunză la alta și s-a uitat cu atenție. Pe o frunză de trifoi strălucea o picătură de rouă, rotundă ca o mărgică. — Aceea e frunzulița ta? — Da! a râs buburuza. Am lăsat acolo o picătură de rouă, ca semn!

Buburuza a zburat pe frunzulița ei și s-a cuibărit lângă picătura de rouă. — Mulțumesc, Lumi!

Arcușul greierașului

În iarba înaltă, cineva căuta ceva: fâș, fâș, fâș. Era greierașul. — Mi-am pierdut arcușul, a spus el. Fără arcuș nu pot să cânt cântecul de noapte bună. Și fără cântec, nimeni din poiană nu adoarme.

Lumi a zburat printre firele de iarbă, jos, jos, unde lumina cea mare nu ajunge. A căutat sub o frunză: nimic. A căutat lângă o pietricică: nimic. Și acolo, lângă o ghindă, a sclipit ceva subțire: arcușul!

— L-am găsit! a strigat Lumi. Greierașul și-a luat arcușul și a cântat de bucurie: cri-cri, cri-cri.

Luna se ascunde

Deodată, un nor mare și pufos a plutit peste poiană și a acoperit luna. În poiană s-a făcut întuneric, întuneric de tot.

Licuricii cei mari au zburat unul lângă altul. — Nu se mai vede nimic! Pe cărare, iepurașii, rățuștele și puiul de căprioară s-au oprit. Cum își vor găsi drumul spre casă?

Atunci Lumi a avut o idee. — Hai să ne aprindem toți, unul lângă altul! a strigat el, cu glasul lui mic. Împreună facem o lumină mare!

O lumină mare

Și licuricii s-au adunat: unul, doi, trei, zece, o sută... Luminițe mari și luminițe mici, luminițe galbene și luminițe verzi, toate împreună.

Luminița lui Lumi s-a așezat chiar în mijloc. Și toate luminițele împreună au făcut o lumină mare, mare, ca o lună mică deasupra poienii.

La lumina lor, puii pădurii și-au găsit drumul spre casă: iepurașii, la vizuina lor, rățuștele, la cuibul lor, iar puiul de căprioară, la mama lui.

Luna zâmbește

Încet, încet, norul a plecat mai departe, iar luna a ieșit din nou, rotundă și blândă, și a luminat toată poiana.

Luna s-a uitat în jos și a zâmbit. — Ce lumină frumoasă ați făcut, licuricilor! Și ce luminiță curajoasă era chiar în mijloc!

Toți licuricii s-au uitat la Lumi. Iar Lumi a strălucit de bucurie, mai tare ca niciodată.

Cântecul de noapte bună

Greierașul și-a luat arcușul și a început cântecul de noapte bună: cri-cri, cri-cri. Melcul a adormit în căsuța lui. Buburuza a adormit pe frunzulița ei, lângă picătura de rouă.

Licuricii cei mari și-au stins luminițele, una câte una. Iar Lumi s-a cuibărit într-un clopoțel albastru, ca într-un pătuț.

— Și eu am ajutat, a șoptit Lumi. Chiar dacă sunt mic. Și luminițele mici sunt importante.

Noapte bună, Lumi

Luminița lui Lumi a mai pâlpâit o dată, de două ori... și s-a stins încet, încet. Lumi dormea.

Noapte bună, melcule. Noapte bună, buburuză. Noapte bună, greierașule. Noapte bună, Lumi, cea mai mică și cea mai curajoasă luminiță.

Și noapte bună și ție, puiule.

Pornește povestea

Alte povești