1. Poveștile Theei
  2. Ursul Mormăilă și somnul de iarnă
Coperta: Ursul Mormăilă și somnul de iarnă5:23

Poveste de noapte bună

Ursul Mormăilă și somnul de iarnă

Noapte bună, Mormăilă! Ne vedem la primăvară!

Pornește povestea

E toamnă, și ursului Mormăilă i se face somn: a venit vremea somnului lung de iarnă. Dar mai întâi le spune noapte bună prietenilor lui: veveriței, ariciului, berzelor care pleacă spre țările calde și bufniței care păzește pădurea. Apoi își face un pat moale în bârlog, iar primii fulgi de zăpadă îl învelesc ca o plapumă. O poveste nouă, de noapte bună.

Textul poveștii

Toamna în pădure

Era toamnă în pădure. Frunzele se făcuseră galbene, roșii și ruginii și cădeau încet pe pământ, legănându-se: una, încă una, și încă una. Vântul era tot mai rece, iar zilele tot mai scurte.

Sub un stejar bătrân, ursul Mormăilă a căscat cu gura până la urechi. — Mmm, ce somn îmi e! Toată vara am mâncat miere și fragi, toată toamna am mâncat ghinde și mere. A venit vremea somnului cel lung de iarnă.

Dar înainte de culcare, Mormăilă voia să le spună noapte bună prietenilor lui. Așa că a pornit prin pădure, legănându-se încet, pas cu pas.

Veverița

Pe o creangă de alun, o veveriță roșcată, cu coada stufoasă, strângea alune. Le ducea una câte una în scorbura ei, ca să aibă ce ronțăi la iarnă: hop, hop, hop!

— Bună, veveriță! a mormăit ursul. Eu mă duc la culcare, pentru toată iarna. — Somn ușor, Mormăilă! a zis veverița. Uite, ia o alună, pentru vise frumoase!

Mormăilă a luat aluna în labă, cu grijă, ca pe o comoară mică, a mulțumit frumos și a mers mai departe, legănându-se.

Ariciul

Pe sub frunze, foșnind, venea un arici mic, cu frunze uscate înfipte în țepi: fâș, fâș, fâș. Ariciul își făcea patul pentru iarnă, sub o tufă deasă de măceș.

— Noapte bună, ariciule! a zis Mormăilă. — Noapte bună, Mormăilă! Și eu mă culc în curând, sub frunzele mele. Ne vedem la primăvară!

Ariciul s-a strâns ghem, ca o minge mică cu țepi, și s-a vârât sub frunze, de nu i se mai vedea decât nasul. Iar ursul a pornit mai departe.

Berzele

La marginea pădurii, pe o pajiște, două berze albe, cu picioare lungi și roșii, se pregăteau de drum lung, spre țările calde. Băteau din aripi, să le încerce pentru drum.

— Unde zburați, berzelor? a întrebat Mormăilă. — Spre soare, unde e cald iarna! Somn ușor, Mormăilă! Ne vedem la primăvară!

Și berzele au zburat sus, sus, până s-au făcut mici, ca două puncte pe cer. Mormăilă le-a făcut cu laba, până nu le-a mai văzut.

Bufnița

Se însera, iar cerul se făcuse roz, apoi albastru. În scorbura unui fag bătrân, bufnița tocmai se trezea, cu ochii mari și rotunzi ca două lămpi. — Uhu! Uhu! a cântat ea.

— Bufnițo, eu mă culc toată iarna, a zis ursul. — Dormi liniștit, Mormăilă, a spus bufnița. Eu stau de veghe noaptea și păzesc pădurea.

Mormăilă a căscat iar, de data asta și mai tare. Ochii i se închideau singuri. Era timpul să ajungă acasă.

Bârlogul

Acasă, sub rădăcinile stejarului bătrân, Mormăilă avea un bârlog. Acolo, ursul a adunat mușchi moale și frunze uscate și a făcut din ele un pat cald, ca un cuib mare.

A pus aluna de la veveriță lângă el, s-a învârtit o dată, de două ori, de trei ori, și s-a culcat ghem.

Afară, au început să cadă fulgi mici de zăpadă, încet, încet, ca niște pene albe. Erau primii fulgi ai iernii.

Prietenii

Deodată, la gura bârlogului s-au auzit pași mici. Veverița a venit pe o creangă, ariciul pe sub frunze, iar bufnița a venit în zbor, fâlfâind din aripi.

— Noapte bună, Mormăilă! au zis toți deodată, încetișor. Somn ușor, până la primăvară!

— Mmm... noapte bună, prieteni, a mormăit ursul, cu ochii aproape închiși. Ne vedem la primăvară...

Plapuma de zăpadă

Zăpada a nins toată noaptea, încet, încet. Fulgii au acoperit pădurea, crengile și bârlogul ursului, ca o plapumă albă și moale.

Ariciul dormea sub frunzele lui, veverița în scorbura ei caldă, învelită cu coada ca o pătură. Doar bufnița stătea trează pe creangă, cu ochii ei mari, și păzea pădurea.

Iar în bârlog, Mormăilă dormea adânc și visa: visa alune, miere și flori de primăvară.

Noapte bună

Pe cer, luna se uita printre nori la pădurea albă. Brazii purtau căciuli de zăpadă, iar crengile stăteau nemișcate. Totul era liniștit. Nimeni nu mai făcea niciun zgomot.

Și undeva departe, în țările calde, cele două berze dormeau și ele, cu capul sub aripă, visând la pădurea lor.

Noapte bună, Mormăilă. Noapte bună, pădure. Și noapte bună și ție, puiule.

Pornește povestea

Alte povești