Textul poveștii
Trenulețul cel mic
A fost odată un trenuleț mic și albastru, cu trei vagoane colorate: unul roșu, unul galben și unul verde. Pe locomotivă avea un coș mic, din care ieșeau norișori albi de abur, și doi ochi blânzi, care zâmbeau mereu.
Toată ziua, trenulețul îi plimba pe puii animalelor prin poiana cea mare: peste dealuri, pe lângă flori și pe lângă lac. Dar seara avea cea mai frumoasă treabă dintre toate: îi ducea acasă, la culcare.
— Tu-tuu! a fluierat trenulețul. Toată lumea la bord! Pleacă trenulețul de noapte!
Toată lumea la bord
Mielușelul s-a urcat în vagonul roșu. Trei rățuște s-au urcat în vagonul galben, una după alta: una, două, trei. Iar ursulețul s-a urcat în vagonul verde și a căscat mare.
Soarele cobora după dealuri, iar cerul se făcea roz și auriu. Păsările zburau spre cuiburile lor.
— Toată lumea e la locul ei? a întrebat trenulețul. — Da! au strigat puii. Și trenulețul a pornit: ciuf-ciuf, ciuf-ciuf, ciuf-ciuf.
Stația Ferma
Trenulețul a trecut peste un pod mic și pe lângă o livadă cu meri. Ciuf-ciuf, ciuf-ciuf... Tu-tuu! Stația Ferma!
La ferma cu gard alb aștepta mama oaie. Mielușelul a coborât din vagonul roșu și a alergat la ea: — Mami! Iar mama oaie l-a mângâiat cu botul pe frunte.
— Noapte bună, trenulețule! a behăit mielușelul. Și trenulețul a pornit mai departe: ciuf-ciuf, ciuf-ciuf.
Stația Lacul
Pe cer s-a aprins prima stea. Trenulețul a mers pe lângă trestiile cele înalte. Ciuf-ciuf, ciuf-ciuf... Tu-tuu! Stația Lacul!
Pe malul lacului aștepta mama rață. Cele trei rățuște au coborât din vagonul galben, una după alta: una, două, trei, și au intrat în cuib, sub aripa mamei.
— Noapte bună, trenulețule! au măcăit rățuștele. Și trenulețul a pornit mai departe: ciuf-ciuf, ciuf-ciuf.
Stația Pădurea
S-a făcut seară de-a binelea. Trenulețul și-a aprins farul, o lumină caldă și galbenă. Ciuf-ciuf, ciuf-ciuf... Tu-tuu! Stația Pădurea!
La marginea pădurii, lângă un bârlog, aștepta mama ursoaică. Ursulețul a coborât încet din vagonul verde, frecându-se la ochi, și s-a cuibărit în blana ei moale.
— Noapte bună, trenulețule! a mormăit ursulețul. Și trenulețul a pornit mai departe: ciuf-ciuf, ciuf-ciuf.
Stația Dealul
Acum vagoanele erau goale, iar pe cer străluceau o mulțime de stele. Ciuf-ciuf, ciuf-ciuf... Tu-tuu! Stația Dealul!
Pe dealul cel înalt, într-un copac bătrân, stătea bufnița cu puiul ei. — Noi nu ne culcăm acum, a spus bufnița. Noi veghem noaptea, ca toți ceilalți să doarmă liniștiți.
— Noapte bună, trenulețule! au strigat bufnițele. Și trenulețul a pornit spre casă: ciuf... ciuf... ciuf...
Spre depou
Trenulețul mergea tot mai încet. Roțile lui erau obosite, iar norișorii de abur ieșeau tot mai mici și tot mai rari.
Luna a răsărit mare și rotundă și i-a luminat calea, ca o lampă de veghe. Greierii cântau încet pe lângă linie.
Și uite așa, trenulețul a ajuns la căsuța lui: depoul de lângă gară, cu ușa mare și rotundă.
Trenulețul adoarme
Trenulețul a intrat încet în depou și s-a oprit. Și-a stins farul. A mai scos un norișor mic de abur: ciuf.
— Tu-tuu, a șoptit trenulețul, foarte încet. Toată lumea e acasă.
Apoi și-a închis ochii și a adormit, iar ușa depoului s-a închis încet în urma lui.
Noapte bună, trenulețule
Dorm toți: mielușelul lângă mama oaie, rățuștele sub aripa mamei rațe, ursulețul în blana mamei ursoaice. Doar bufnița veghează pe deal, iar luna strălucește peste toți.
Noapte bună, mielușelule. Noapte bună, rățuștelor. Noapte bună, ursulețule. Și noapte bună, trenulețule de noapte.
Și noapte bună și ție, puiule.

Ursul Mormăilă și somnul de iarnăNoapte bună, Mormăilă! Ne vedem la primăvară!
Norișorul Puf și plapuma de steleO călătorie lină spre țara viselor
Căsuța din ciupercăO umbrelă pentru toți prietenii
Bufnița și PisicuțaO bărcuță verde, sub lună
Oița Lulu numărăUnu, doi, trei... și somnul vine singur
Licuriciul cel micȘi luminițele mici sunt importante