1. Poveștile Theei
  2. Norișorul Puf și plapuma de stele
Coperta: Norișorul Puf și plapuma de stele5:43

Poveste de noapte bună

Norișorul Puf și plapuma de stele

O călătorie lină spre țara viselor

Pornește povestea

La asfințit, micul norișor Puf plutește pe cerul trandafiriu. Rând pe rând, le urează somn ușor florilor din poiană, lebedelor de pe lac și căprioarelor din pădure. Iar când răsare Luna mare și argintie, Puf se cuibărește pe vârful muntelui sub o plapumă de stele.

Textul poveștii

Norișorul de la asfințit

Sus pe cerul albastru, soarele mare și cald începea să coboare spre culcare. Lumina lui aurie poleia crestele munților și pădurile adânci, vopsind zarea în tonuri moi de piersică și trandafiriu.

Chiar în mijlocul cerului trăia un norișor mic și rotund, pe nume Puf. Era alb și moale ca o bucățică de vată de zahăr, cu obrăjori rotunzi și zâmbitori.

Când a simțit adierea răcoroasă a serii, Puf s-a întins leneș și a plutit agale pe deasupra lumii. — E timpul să le spun prietenilor mei noapte bună, a șoptit el zâmbind fericit.

Florile din poiană

Norișorul Puf a coborât lin deasupra unei poieni pline de iarbă mătăsoasă. Acolo creșteau maci roșii, margarete albe și clopoței albaștri, legănându-se ușor în vânt.

Puf s-a oprit deasupra lor și le-a atins petalele cu o mângâiere răcoroasă de rouă: — Noapte bună, florilor dragi! A sosit vremea să vă odihniți.

Florile au căscat încetișor, cu un foșnet dulce. Margaretele și-au strâns petalele albe în jurul bănuțului de aur, macii și-au aplecat corolele roșii, iar clopoțeii au sunat o ultimă notă argintie. — Somn ușor, Puf, au șoptit ele și au adormit în iarba moale.

Lacul și lebedele

Puf a plutit mai departe, purtat de o briză blândă, până deasupra unui lac liniștit. Apa era netedă ca o oglindă de cleștar, reflectând cerul rozaliu al asfințitului.

Pe luciul apei pluteau fără zgomot două lebede albe și puișorii lor mici și pufoși. Se îndreptau încet spre insulița cu trestie verde.

Norișorul a coborât aproape de luciul apei: — Noapte bună, lebede frumoase! Noapte bună, puișori dragi! Lebedele au dat ușor din aripi, și-au ascuns căpșoarele gingașe sub penele albe și au adormit legănate de valurile line: plici, plici...

Pădurea de brazi

Zborul lin al norișorului l-a purtat apoi spre pădurea de brazi înalți. Brazii miroseau proaspăt a rășină și cetină verde, iar umbrele serii se așterneau printre trunchiurile drepte.

Într-un luminiș ascuns, pe un covor gros de mușchi, se odihnea o căprioară cu ochi mari și blânzi. Lângă ea, un pui mic cu picățele albe își sprijinea botul pe lăbuțe.

— Noapte bună, căprioară blândă! Noapte bună, pui mic! le-a murmurat norișorul Puf. Căprioara a clipit leneș, și-a lipit creștetul de puiul ei și a închis ochii, în timp ce vântul legăna crengile brazilor: fâș, fâș, fâș...

Amurgul violet

Cerul a început să-și schimbe culorile. Auriul cald s-a topit într-un violet adânc, iar aerul a devenit curat și proaspăt.

Norișorul Puf s-a înălțat mai sus, privind cum luminile satului din depărtare se aprindeau una câte una, ca niște steluțe căzute pe pământ.

Toată lumea de jos se pregătea de somn: păsările tăcuseră în cuiburi, furnicile își închiseseră mușuroaiele, iar vântul abia dacă mai sufla. Puf a simțit cum pleoapele încep să-i devină grele.

Răsare Luna

De după creasta muntelui albăstrui, a răsărit Luna mare, rotundă și argintie. Lumina ei blândă a umplut cerul de strălucire și pace.

Luna i-a zâmbit cu dragoste micului norișor: — Bună seara, Puf! Ai avut o călătorie frumoasă și ai adus liniște peste toată firea. Acum e rândul tău să te culci.

Puf a căscat un căscat mic și rotund: — Dar unde să mă culc eu, Lună dragă? Cerul e atât de mare și mi-e puțin frig... — Vino mai aproape, i-a șoptit Luna cu blândețe.

Pătuțul de pe munte

Luna i-a arătat vârful cel mai înalt și mai lin al muntelui, acoperit de zăpadă curată și strălucitoare.

Puf a coborât alene și s-a așezat chiar pe vârful de piatră. Piatra era netedă, iar aerul mirosea a cer senin.

Norișorul s-a rotunjit și s-a făcut ghem, ca o perniță moale de puf. S-a cuibărit adânc, simțind cum căldura somnului îl învăluie încet, încet.

Plapuma de stele

Atunci, Luna a chemat stelele de pe boltă. Una câte una, zeci și sute de steluțe aurii s-au aprins și s-au apropiat zâmbind.

S-au așezat una lângă alta pe cer, țesând o plapumă minunată de lumină caldă și sclipitoare, chiar deasupra norișorului Puf.

Steluțele clipeau lin, ca o îmbrățișare ocrotitoare. În jur s-a așternut o liniște adâncă și dulce, în care nu se mai auzea decât bătaia lină a inimii nopții.

Noapte bună, Puf

Norișorul Puf a oftat ușor, fericit și împăcat. Sub plapuma de stele era atât de cald și bine...

A închis ochișorii, iar obrajii lui pufoși s-au odihnit pe creasta muntelui. Luna veghea de sus, zâmbindu-i blând.

Vise dulci, micule Puf. Vise frumoase tuturor copiilor.

Și noapte bună și ție, puiule.

Pornește povestea

Alte povești