Textul poveștii
Seara în pădure
A fost odată, într-o pădure mare și liniștită, un ursuleț mic și pufos pe nume Mo.
Mo avea o blăniță maronie, urechi rotunde și o eșarfă albastră cu steluțe, de care nu se despărțea niciodată.
Locuia într-un bârlog cald, sub un deal acoperit cu iarbă, împreună cu mama lui.
Și în fiecare seară, înainte de culcare, Mo ieșea în fața bârlogului, se uita sus, pe cer, și spunea: — Noapte bună, Luna! Iar Luna, rotundă și luminoasă, îi zâmbea înapoi.
Unde e Luna?
Dar în seara aceea s-a întâmplat ceva ciudat.
Mo a ieșit în fața bârlogului, s-a uitat sus, pe cer... și Luna nu era acolo!
S-a uitat la stânga. S-a uitat la dreapta. S-a uitat sus, cât de sus a putut. Stelele erau toate la locul lor, mici și argintii. Dar Luna nu era nicăieri.
— Mamă, mamă! Unde e Luna? a întrebat Mo. Dar mama lui dormea deja și sforăia încetișor.
Iepurașii dormeau în vizuina lor. Păsărelele dormeau pe creanga lor. Toată pădurea dormea.
— Atunci o s-o caut eu, a hotărât Mo. Nu pot să adorm până nu-i spun Lunii noapte bună!
Licuricii
Și Mo a pornit la drum, încet, încet, în vârful lăbuțelor, ca să nu trezească pe nimeni. Pași mici... pași mici... pași mici...
Pădurea era întunecată și foarte liniștită. Mo s-a oprit și a înghițit în sec. Era cam întuneric pentru un ursuleț atât de mic.
Dar deodată, printre firele de iarbă, s-a aprins o luminiță mică și galbenă. Apoi încă una. Și încă una! Erau licuricii!
— Nu-ți fie teamă, Mo! au zumzăit licuricii. Venim cu tine și îți luminăm drumul!
Și au zburat în fața lui, ca niște steluțe mici care dansau prin aer.
Broscuța Oac
Cărarea l-a dus pe Mo până la un lac mic și liniștit. Pe o frunză mare și rotundă de nufăr stătea broscuța Oac.
Mo s-a uitat în apă și a rămas cu gura căscată. În lac străluceau o mulțime de stele! — Oare Luna a căzut în lac? s-a întrebat Mo.
— Oac, oac! a râs broscuța. Stelele din lac sunt doar oglinda cerului, Mo. Luna n-a căzut în apă. Dacă nu se vede pe cer, nu se vede nici în lac.
— Atunci unde e? a întrebat Mo. — Întreab-o pe bufnița Ofelia, a spus broscuța. Ea știe tot ce se întâmplă noaptea. Stă în stejarul cel mare, lângă deal.
— Mulțumesc, Oac! a spus Mo. Și a pornit mai departe, cu licuricii după el.
Bufnița Ofelia
Stejarul cel mare era cel mai bătrân copac din pădure. Pe o creangă groasă stătea bufnița Ofelia, cu ochii ei mari și galbeni.
— Uhu! Uhu! Ce cauți prin pădure la ora asta, micuțule?
— O caut pe Luna, a spus Mo. Nu pot să adorm până nu-i spun noapte bună. Dar ea a dispărut!
Bufnița a clipit încet, o dată... de două ori... — Luna nu a dispărut, Mo. Luna nu dispare niciodată. S-a ascuns în spatele unui nor mare și somnoros, care a adormit chiar în fața ei. Urcă pe dealul cel înalt și o să vezi.
Norul somnoros
Mo a urcat pe deal. Sus... sus... tot mai sus. Lăbuțele îl dureau puțin, dar licuricii îi luminau drumul și asta îi dădea curaj.
În vârful dealului, cerul părea atât de aproape, încât aproape că îl puteai atinge. Și acolo, chiar în fața Lunii, dormea un nor mare, pufos și cenușiu.
Mo a tras aer în piept și a suflat: Fuuu! Dar norul nici nu s-a clintit.
A mai suflat o dată, mai tare: Fuuuu! Norul doar s-a întors pe partea cealaltă și a sforăit mai departe.
Atunci licuricii au avut o idee. Au zburat sus, până la nor, și au început să-l gâdile cu luminițele lor.
Luna
Norul a chicotit, s-a scuturat, a căscat mare... și s-a trezit. — Oh, iertare! a spus norul. Am adormit exact în fața Lunii! Și a plutit încet într-o parte.
Și iată Luna! Mare, rotundă și zâmbitoare, luminând tot dealul cu lumina ei de argint.
— Bună seara, Mo! a spus Luna. Te-am auzit cum mă căutai. Să știi că eu nu plec niciodată. Chiar și când nu mă vezi, sunt aici, sus, și am grijă de tine în fiecare noapte.
Mo a zâmbit cu toată inima. — Noapte bună, Luna! a spus el. Iar stelele au început să clipească, una câte una, de parcă ar fi râs de bucurie.
Drumul spre casă
Mo a pornit înapoi spre casă, iar Luna i-a luminat tot drumul.
Când a trecut pe lângă stejar, bufnița Ofelia i-a făcut cu aripa: — Uhu! Noapte bună, Mo!
Când a trecut pe lângă lac, broscuța Oac a sărit pe frunza ei: — Oac! Noapte bună, Mo!
Iar licuricii l-au condus până la bârlog, unde mama lui dormea liniștită.
Noapte bună
Mo s-a cuibărit lângă mama lui, caldă și moale. Fără să se trezească de-a binelea, mama l-a strâns în brațe și a șoptit: — Noapte bună, puiule.
Mo s-a mai uitat o dată pe cer. Luna era acolo și îi zâmbea.
Ochii lui s-au făcut tot mai grei... tot mai grei... până când ursulețul a adormit.
Noapte bună, Mo. Noapte bună, Luna. Noapte bună, licurici, noapte bună, Ofelia, și noapte bună, broscuță Oac. Și noapte bună și ție, puiule.

Ursul Mormăilă și somnul de iarnăNoapte bună, Mormăilă! Ne vedem la primăvară!
Norișorul Puf și plapuma de steleO călătorie lină spre țara viselor
Căsuța din ciupercăO umbrelă pentru toți prietenii
Bufnița și PisicuțaO bărcuță verde, sub lună
Oița Lulu numărăUnu, doi, trei... și somnul vine singur
Trenulețul de noapteCiuf-ciuf, toată lumea acasă